Produse

Brâncuși
e al meu.
Eu donez.

Cuminţenia pământului

Campania “Brancuși e al meu“ are ca scop strângerea sumei de șase milioane de euro pentru achiziţia operei lui Constantin Brancuși.

”Cuminţenia pământului” a fost realizată de Constantin Brâncuși în anul 1907, și aparţine patrimoniului cultural naţional, în categoria Tezaur. Alături de “Sărutul” și “Rugăciunea”, marchează cea mai apreciată perioadă de creaţie a artistului. Este emblema “primelor sculpturi moderne din lume”.

Brâncuși spunea despre operă:

"Cuminţenia pământului... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. Cuminţenia pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!"

În prezent, ”Cuminţenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor arhitectului Gheorghe Romașcu, care a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în anul 1911.

Chip Constantin Brancusi

Brâncuși

Constantin Brâncuși s-a născut la 19 februarie 1876 în Hobiţa, Gorj. Este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganţa și puritatea formei și prin utilizarea sensibilă a materialelor.

Brâncuși combină simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene. Verticalitatea, orizontalitatea, greutatea, densitatea, dar și importanţa acordată luminii și spaţiului sunt trăsăturile caracteristice ale creaţiei lui Brâncuși. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

Ansamblul sculptural "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuși din România. Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m. Ansamblul a fost inaugurat în anul 1938.



Donează online


*Procesarea datelor de card se face prin intermediul Romcard, efectuarea donaţiilor se face în siguranţă.


Conturile deschise pentru achiziţia „Cuminţeniei pământului” sunt următoarele:

UNICREDIT BANK

RON: RO53BACX0000003018913000

EUR: RO26BACX0000003018913001

USD: RO96BACX0000003018913002

Cod SWIFT: BACXROBU

ING Bank

RON: RO68INGB0001008221198910

EUR: RO17INGB0001008221190710

USD: RO60INGB0001008221194010

CEC BANK S.A.
SUCURSALA TIMPURI NOI

RON: RO21CECEB31644RON4211471

EUR: RO89CECEB316T6EUR4211474

USD: RO22CECEB316T5USD4211516

Cod SWIFT: CECEROBUXXX

BRD – SMCC

RON: RO75BRDE450SV95804494500

EUR: RO59BRDE450SV95804814500

USD: RO06BRDE450SV95804904500

Cod SWIFT: BRDEROBU

BANCA TRANSILVANIA

RON: RO48BTRLRONCRT0345325001

EUR: RO95BTRLEURCRT0345325001

USD: RO02BTRLUSDCRT0345325001

Cod SWIFT: BTRLRO22XXX

RAIFFEISEN BANK

RON: RO68RZBR0000060018536354

EUR: RO14RZBR0000060018536356

USD: RO30RZBR0000060018536359

Cod SWIFT: RZBRROBU

BCR

RON: RO57RNCB0082005629820013

EUR: RO30RNCB0082005629820014

USD: RO03RNCB0082005629820015

Cod SWIFT: RNCBROBU

Cod BIC: RNCB

Alpha Bank Romania SA - Sucursala Unirii

RON: RO63BUCU1081215948600RON

EUR: RO56BUCU1081215948601EUR

USD: RO53BUCU1081215948602USD

Cod SWIFT: BUCUROBU

TREZORERIA STATULUI

RO46TREZ700500702X010908

deschis la D.T.C.P.M.B



Conturile sunt deschise până la data de 30 septembrie 2016.

Brâncuși e al tău așa cum și ţara asta e a ta.

Trimite textul “Brancusi” prin SMS la 8833 și donează 2 Euro pentru “Cuminţenia Pământului”.

Număr total SMS-uri primite:

0

Număr valabil în reţelele: Digi Mobil, Orange, Telekom România Mobile și Vodafone. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Orange și Telekom Romania Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.


Întrebări frecvente

Despre Cuminţenia pământului

Unde este expusă ”Cuminţenia pământului”?

Sculptura este găzduită în acest moment de către Muzeul Băncii Naţionale a României. În perioada 16 iunie – 8 iulie va putea fi admirată gratuit de luni până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00. Din data de 11 iulie, opera marelui sculptor va putea fi văzută conform programului normal de vizitare a muzeului, publicat pe site-ul BNR.

Cine sunt proprietarii?

”Cuminţenia pământului” este în proprietatea moștenitorilor inginerului Gheorghe Romașcu. Acesta a cumpărat opera de artă de la Constantin Brâncuși în 1911. În 2012, familia Romașcu a obţinut retrocedarea drepturilor de proprietate.

Care este povestea statuii?

Brâncuși spunea despre opera de artă: “«Cuminţenia pământului»... A fost încercarea mea de a da de fundul oceanului, cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaima când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuie să rămână acoperită sub cel puţin unul din cele şapte văluri ale frumuseţii sale, cel al misterului - care îi oferă şi preţuirea şi nemurirea. «Cuminţenia pământului» a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia – dincolo de psihologia dumneavoastră!”

Din ce material e făcută?

Opera de artă este realizată din calcar crinoidal prin tehnica cioplirii. Se crede că pentru corpul statuetei ar fi fost folosit un bloc de piatră din catacombele Parisului - grotele Savonnie`res.

Ce se întâmplă cu operele de la Târgu Jiu?

Ansamblul monumental realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu are o valoare deosebită, la nivel mondial, iar autorităţile din Gorj au demarat deja un proces de realizare a Muzeului Naţional "Constantin Brâncuși" în municipiul Târgu-Jiu.

Ce alte opere de Brâncuși mai sunt în România?

Ansamblul sculptural "Calea Eroilor" de la Târgu Jiu este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Constantin Brâncuși. Cele patru componente sculpturale — "Masa tăcerii", "Aleea scaunelor", "Poarta sărutului" și "Coloana fără sfârșit" — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 de metri Ansamblul a fost inaugurat în anul 1938.
În curtea Spitalului Militar din București este expusă o copie din bronz a bustului generalului medic Carol Davila (realizare 1903-1912), sculptură expusă la Muzeul Militar Naţional.
La Muzeul de Artă din Craiova există expuse alte câteva opere realizate de marele sculptor: "Cap de copil" (1906, bronz patinat), "Domnișoara Pogany" (copie după varianta din 1913, bronz patinat), "Ecorșeu" (1902, gips colorat), "Orgoliu" (1905, bronz patinat), "Sărutul" (1907, Piatră de Marna), "Scaun colţar" (1900, Lemn de stejar), "Tors" (prima lucrare din ciclu, 1909 - 1910, marmură albă), "Vitelius" (1898, gips)
La Muzeul Naţional de Artă al României sunt expuse: sculptura "Rugăciunea" (1907, bronz), Supliciu (bronz), Portretul pictorului Dărăscu (bronz si gips), Somnul (marmură), Cap de copil (bronz si gips), Bustul lui Petre Stănescu (bronz), Prometeu (gips), Danaida (piatră), Portretul lui Ion Georgescu Gorjan.

Despre subscripţia publică

Cât costă statuia lui Brâncuși ”Cuminţenia pământului”?

Achiziţia operei „Cuminţenia pământului” se face printr-un efort conjugat al statului român și al cetăţenilor. Preţul negociat de guvern cu proprietarii statuii este de 11 milioane de euro. Astfel, suma de cinci milioane de euro va fi alocată de guvern și șase milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuţiilor voluntare ale persoanelor private și celor juridice.

Care este valoarea ei reală?

”Cuminţenia pământului” este încadrată în categoria "Tezaur" a Patrimoniului cultural naţional. Este o operă reprezentativă a lui Constantin Brâncuși și una care îl așează pe artist în avangarda sculpturii moderne. Valoarea sa stă în ceea ce reprezintă aceasta pentru România.

Cine a stabilit preţul pentru "Cuminţenia pământului"?

Preţul pentru achiziţia operei "Cuminţenia pământului" a fost negociat de către Ministerul Culturii și actualii proprietari ai statuii, moștenitorii inginerului Gheorghe Romașcu.

De ce este nevoie și de susţinere din partea populaţiei?

Achiziţia operei „Cuminţenia pământului” prin subcripţie publică este unul dintre cele mai importante proiecte naţionale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Efortul comun este necesar în condiţiile în care fondurile destinate unor astfel de situaţii, în care se încearcă recuperarea operelor reprezentative pentru cultura română, sunt insuficiente. Însă donaţiile cetăţenilor și ale persoanelor juridice făcute direct în conturile deschise pe numele Ministerului Culturii beneficiază de facilităţi fiscale și orice ajutor este binevenit.

De ce nu se apelează la sponsorizări din partea companiilor private?

Companiile private sunt încurajate, alături de persoanele fizice, să doneze pentru achiziţia operei de artă. Există facilităţi fiscale asigurate celor care vor să își arate sprijinul și donează direct în conturile deschise în numele Ministerului Culturii.

De ce nu acoperă Statul Român întreaga sumă?

Lipsa sumelor necesare achiziţionării operei de artă face imposibilă achitarea de către Ministerul Culturii a valorii integrale. Tocmai din acest motiv vă invităm să vă alăturaţi cauzei și să donaţi pentru achiziţionarea ”Cuminţeniei pământului”.

Despre Donaţie

De ce să donez pentru statuie?

Prin cumpărarea statuii se evită scoaterea acesteia din circuitul public şi în acest fel ne asigurăm că avem acces la ea atât noi, cât și copiii noștri. "Cuminţenia pământului”este un bun cultural de patrimoniu, o operă unică la nivel internaţional, care rămâne astfel în proprietatea românilor.

Cât pot dona?

Orice donaţie ne duce mai aproape de momentul achiziţionării statuii. Nu există o limită minimă, iar orice sumă ajută efortul de a achiziţiona opera. Poţi dona direct pe site, folosind butonul ”Donează”, sau prin transfer bancar în conturile deschise de Ministerul Culturii, pe care le găsești mai jos.
De asemenea, poţi cumpăra virtual statuia și pe emag.ro.

Cum se poate dona?

Poţi dona în următoarele moduri:
  • Direct prin intermediul site-ului campaniei brancusiealmeu.ro în pagina ”Donează”
  • Prin intermediul celui mai mare retailer online din România: eMag. Poţi cumpăra virtual pe www.emag.ro "Cuminţenia pământului", banii fiind transferaţi Ministerului Culturii
  • Sunt disponibile conturi în lei, euro şi dolari în care se pot face donaţii prin transfer bancar sau prin depunere de numerar într-unul din cele specificate mai jos, deschise pe numele Ministerului Culturii, CIF 4192812:

Ce se întâmplă dacă nu se strâng banii?

În situaţia în care, din orice motiv, până la data de 30 septembrie 2016, suma nu este completă, banii donaţi în conturile Ministerului Culturii se restituie donatorilor.
Condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor se vor stabili până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2016.

Ce se întâmplă dacă se strâng mai mulţi bani?

În cazul în care sumele donate depăşesc valoarea necesară achiziţionării statuii, ele pot fi utilizate, în 2016, pentru asigurarea conservării, restaurării şi punerii în valoare a operei ”Cuminţenia pământului”.

Ce se va întâmpla cu ea după ce este cumpărată? Unde va fi expusă?

După achiziţionare, ”Cuminţenia pământului” va fi redată circuitului muzeal și va putea fi admirată.

De ce să o cumpărăm dacă ea nu poate părăsi ţara?

Achiziţia operei "Cuminţenia pământului" este un efort conjugat al statului român și al cetăţenilor. Sculptura este încadrată în categoria "Tezaur" a Patrimoniului cultural naţional și aceasta nu poate părăsi ţara. Însă, dacă ar fi achiziţionată de un colecţionar privat, acesta ar putea-o scoate din circuitul muzeal, iar publicul nu ar putea să o mai vadă.

De ce facem subscripţie publică pentru această operă și nu pentru alta?

"Cuminţenia pământului" este o operă reprezentativă a lui Constantin Brâncuși, una care îl plasează pe artist în avangarda sculpturii moderne. Sculptura marchează o turnură în cariera sa artistică, detașarea de Rodin și conturarea stilului propriu. Reprezintă începutul inovaţiei sale în sculptură și definirea unei noi direcţii în creaţia lui.

Câţi bani s-au strâns până acum?

Sumele colectate în cadrul campaniei sunt anunţate public în fiecare zi de 1 și 15 ale fiecărei luni de campanie. Anunțurile se fac prin intermediul mass media și al paginii de Facebook Cuminţenia Pământului: https://www.facebook.com/CuminteniaPamantului.ro.
Vă invităm să urmăriţi pagina de Facebook pentru noutăţi despre campanie.

Unde pot să adresez întrebări legate de campanie?

Puteţi sa ne contactaţi la adresa

Cum pot să susţin această cauză prin alte metode decât prin donaţie? Descarcă kitul media și personalizează-ţi contul de Facebook